Posts Tagged ‘pamflet’

h1

Dan Diaconescu a primit iar o amenda de la CNA.

April 20, 2011

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 13 Decembrie 2012, Consiliul Natarailor al Anusului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare, în baza reclamaţiei înregistrate la C.N.A. sub nr. 666/12.12.2012, cu privire la emisiunea ,,Senzational, azi este sfarsitul lumii!’’, ediţia din data de 12.12.2012, difuzată de postul OTV.

Potrivit dispoziţiilor invocate:

,,alin. (1) – Orice cretin are dreptul la propria imagine. alin. (2) – În cazul în care în emisiunile audiovizuale se aduc acuzaţii unei dati privind fapte sau comportamente ilegale ori ireale, acestea trebuie susţinute cu dovezi (n.r. Sfarsitul calendarului Mayanilor nu-i o dovada), iar persoanele netede au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse pe nedrept (n.r. in acest caz, se dovedeste ca pe 13.12.2012 inca mai traim), acesta trebuie să se astepte la o amenda colosala, cu toate ca stie, insa audienta este mai urata decat foamea.”

În fapt, în data de 12.12.2012, începând cu ora 12.12, postul OTV a difuzat emisiunea ,,Senzational, azi este sfarsitul lumii’’. În intervalul orar 12.33-12.38, realizatorul Dan Diaconescu a avut-o ca invitată pe d-na Andreea Tonciu, această parte a emisiunii fiind difuzată cu titlul: „IMI VOI FACE OPERATIE ESTETICA LA NAS” şi purtând menţiunea ,,FINALLY’’.

În cadrul acestei părţi, invitata a relatat despre un incident în care au fost implicaţi ea, nasul sau si dl Medic Ginecolog, Eugen Tanase, toate cele trei persoane fiind victimele unor agresiuni fizice înfăptuite de un grup de ecologisti. În acest context, invitata a susţinut că ar fi fost acuzata de exces de difuzare de CO2 in natura de catre nasul dansei.

Astfel, pe parcursul acestei părţi a emisiunii, difuzate sub titlul „Senzational, azi este sfarsitul lumii.” invitata Andreea Tonciu a relatat despre un incident în care a fost implicată, susţinând că un ecologist ar fi acuzat-o de poluarea tabloidelor si al mediului inconjurator, nominalizandu-l pe Vasile, celebrul reporter de la CanCum.

Redam din raportul de Monitorizare:

D.D -Senzational, azi stim cu totii ca vom muri, insa romanii in loc sa-si ia adio de la familii, fac un rating senzational. Priviti ce rating am, nimeni nu are ca mine, este cel mai extraordinar rating din toate timpurile, intr-adevar dragii mei, o planeta intreaga impreuna cu alte trei galaxii se uita impreuna cu d-voastra la OTV si … HAAAAAAAAA, sa-mi reiau respiratia caci deja nu mai pot, priviti oameni buni cum era sa mor sufocat in propria mea emisiune, senzational, scrieti acolo, senzational, Dan Diaconescu era sa moara inainte de sfarsitul lumii….

In timp ce DD isi expunea punctul sau de vedere asupra fenomenului numit OTV, apare si Andreea Tonciu, vedeta cunoscuta pentru marimea nasului.

D.D – Priviti, exact ce va spuneam, acum o ora intrase nasul Andreei pe usa si poftim ce tocmai ce a aparut si dansa! Buna seara, poftiti, poftiti! Luati loc jos, va rog. Va rog sa-mi spuneti ce s-a intamplat si de ce doriti sa va faceti o operatie estetica la nas? Desi motivele sunt suficient vizibile insa publicului ii place circul.

A.T. – Pai cum de ce? Pentru ca mi s-a intocnit un dosar penal care presupune ca sunt un pericol pentru mediul inconjurator, avand in vedere ca emit prea mult CO2.

D.D – Hahaha….

A.T. – Domnule, tocmai ce ati ras?

DD- Nu. Insa va rog, continuati

AT- Asa imi spuneau si cei de la scoala, sa continui ca poate intr-o zi reuseam sa-mi vad de-a lungu nasului…

DD- Hahaha…

A.T. – Domnule, tocmai ce ati ras?

DD- Nu. Si v-ati ales deja doctorul care a decis sa ma opereze?

AT- Da sigur ca da, este chiar domnul medic generalist Eugen Tanase.

DD- Medicul care a facut-o pe Zavoranca sa avorteze-n direct?

AT- Exact!

DD- Pai d’soara, acesta este medic ginecolog…

AT- Exact!!

DD- Hahaha….

AT- D’le, ma mintiti, d’voastra radeti.

DD- Fiti serioasa d’soara, eu nu-mi batjocaresc invitatii si nici telespectatorii… Insa, daca-mi permiteti, o intrebare, de ce v-ati despartit de noul iubit? Ala, cum il cheama, Barnau Nazal?

AT- D’voastra nu va dati seama?

DD- Eu am o mica idee, insa prefer sa vi-o spuneti p-a d’voastra…

AT- PENTRU CA NU ERA VEDETA! M-a mintit cu totul, si cu numele, si cu cariera si cu adresa, CU ABSOLUT TOTUL!!!

DD- Adica? Etalati va rog!!

AT- Pai in ziua cand a plecat, adica a 2-a zi de la prima noastra intanlire, mi-a lasat un biletel pe care eu il credeam de dragoste, insa de fapt, era o gluma nemoralista si de prost gust!!

DD- Mai aveti acest biletel?

AT- Desigur, l-am adus si aici sa vi-l citesc!!

“Draga Tranny, te-am parasit pentru ca nu stii sa-ti vezi de-a lungul nasului, aparent, nimeni nu-i de nasul tau. Vorbesti pe nas, strambi din el si ti-l cam bagi peste tot pe unde nu-ti fierbe oala! De cand am dat nas in nas cu tine am crezut ca voi ramane orb, LA PROPRIU, ai crezut ca ma poti duce de nas? Te-ai inselat, insa mi-ai iesit pe nas!! N-ai avut nas sa-mi spui ca de fapt, nu esti ceea ce pretinzi la nivelul genetic insa ai strambat din nas adesea ori cand ti-am spus si repetat in nenumarate randuri, ca nu sunt medic ORL. Oricum draga mea, daca ai de gand sa nu-ti mai iei nasul la purtare, ma gasesti pe adresa: Str Nara nr. 2, Judetul Carn, Orasul Trompa.”

DD- HAHAHAHAHAHAHHHAHHAHAHAHAH

AT- D’le, de data asta ati ras!!!!!!!!

DD- Nu.

AT- Am incercat totul, adresa, numele, chiar si numarul de telefon!!! NIMIC D’LE, NIMIC!! M-a parasiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit!!!!!

DD- Dar nu vi se pare ceva dubios in toata povestea aceasta?

AT- Da…

DD- Ooo, senzational, in seara asta avem dovada ca d’soara Tonciu, chit ca numele ei seamana cu Tontu, nu-i atat de ..

AT- SI-A GRESIT NUMARUL DE TELEFON.

DD- …. bun, retrag fiecare cuvant din propozitia de mai devreme.

AT- Adica?

DD- Adica….. il avem pe domnul dr. Eugen la telefon. Senzational, braking news cum zic americanii, azi vom afla daca AT este femeie sau barbat.

AT- Cum adica d’le?? Ma tratati de ce?? Ce-s eu? Aia Gaga .. ? Nu va e rusine!!! CE ATI VRUT SA ZICETI??

DD- D’soara, va rog sa va calmati, era vorba de o simpla intuitie .. FEMININA!! Pe care o aveti, si o stapaniti de minune…

AT- Credeti?

DD- Pai normal, nu vedeti cat de … de … Bun. Cum ziceam, Dr. Eugen la telefon!!

(Part 1)

Acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare!